Se inserase si eu tocmai ce mancasem. Eram toata familia. Toti erau in jurul meu la masa iar apoi
unchii mei, bunicul meu, bunica mea si inclusiv mama mea s-au apucat de treburi diverse. Spalau vasele, strangeau masa, dadeau cu matura, cautau lemne pentru gratarul de a doua zi, discutau planul pentru a doua zi.
Numai eu stateam cu unul din unchii mei, cel mai mare dintre fratii mamei mele. Stiu ca eram mica si trebuia sa stau pe olita. Tin minte si acum olita mea roz rosiatica. Tin minte si peretii exteriori vopsiti cu o dunga verde inchis. Tin minte si acum unditele intinse pe perete chiar si tantarii adunati la becul de afara. Era tarziu si imi puteam da seama de asta doar prin faptul ca cerul era atat de senin in seara aceea de vara. Toti erau ocupati si unchiul meu era singurul care putea sa fie atent si la mine. Il chinuiam. Acum realizez asta pentru ca am crescut si am observat cat de enervanti pot fii uneori copii cand pun tot felul de intrebari care pentru noi par atat de aiurea si prostesti. Il intrebam de ce pune acele fire la undite? De ce le pune asa de perete? De ce le aranjeaza seara cand el pleaca abea dimineata la peste? Cum prinde pestele? Ce fel de peste prinde? Ce face cu el dupa ce il prinde? Si multe alte intrebari care le pune un copil de varsta mea de atunci.
Stateam sub un copac imi aduca aminte asta foarte clar. Era un visin batran si la vreo 2 metrii era un cires cu fructe atat de amare dar atat de placute de mine. Copacul era varuti la trunchi cu alb pentru a nu se urca furnicile pe el. Tin minte asta pentru ca pe zii l-am intrebat pe bunicul lucrul asta. Ma uitam in sus si ma fataiam pe olita mea. Vedeam stelele atat de clare si aratau asa frumos cu frunzele verde crud al visinului. Era atat de frumoasa seara aceea. Era linistita si calma. Eram un pic somnoroasa si plicitisita dar in acelasi timp fermecata ca intotdeauna de cerul instelat.
In timp ce imi stresam unchiul cu intrebari prostesti deodata se intampla oroarea. Un gandac imens cade din visinul mare fix langa olita mea.Infernul s-a dezlantuit. Am inceput sa tip sa tremur sa urlu de frica. Simteam spaima pana in maduva oaselor. Gandacul acela imens pentru mine se invarta in jurul olitei mele. Era atat de aproape de mine. Era un cosmar. In timp ce eu tipam lumea s-a alarmat. Fugeai toti inspre mine ma luau fiecare in brate. Mama mea saraca nu mai vedea nimic in fata ochilor vroia doar sa ma ia in brate vroia sa stie ce e cu mine. Nimeni nu stia ce sa faca erau panicati. Incercau sa ma linisteasca si sa afle cauza sperieturii mele. Si dupa ce au aflat m-au dus in casa si m-au calmat. Timp de o ora nu am mai putut sa vorbesc cu nimeni. Eram speriata si ma simteam imobilizata in propriul corp. Familia mea a mai stat chiar daca era tarziu. Au stat la vorba si discutau despre orice. Mama mea era cu mine in brate langa masa din bucatarie. Bunica mea era langa ea si unchii mei in fata noastra. Bunicul se culcase demult. Dupa discutiile lor mama a spus ceva ce m-a pus pe mine pe ganduri si am scos o fraza memorabila pentru ai mei.
Mama: "A trecut atata timp si inca tremura carnea pe mine de ce sperietura am tras."
Eu: "Si pe mine oasele."
Spusesem asta pentru ca toti imi ziceau ca e doar pielea si osul de mine. Am gandit profund. Inca nu inteleg. Ma sperie si acum gandul ca un gandac atat de mare inca poate cadea pe mine. Am crescut si inca sunt speriata. Si inca am proaspat intiparit in minte aceasta amintire.
Seara trecuta am visat ceva foarte ciudat si iesit din comun pentru mine. Am visat o nunta, si nu orice nunta. Nunta verisoarei mele ( una dintre ele ). Aceasta verisoara e foarte libertina si independenta. E o persoana care se indragosteste greu si doar de anumite persoane. Doar de persoane speciale. Recunoaste un lucru unic si valoros( sentimental) sau o facatura, un fals. Precizez ca a spus de nenumarate ori ca ei nu ii place casatoria si nu o intelege dar in visul meu se intampa altfel.
Era tot ea. Tot acea fata zglobie plina de prietenie si veselie. Era tot ea cu ochii ei verzi si parul negru ca abanosul. Era tot ea dar parca nu era aceeasi. Avea o rochie foarte frumoasa si catifelata. Avea o rochie lunga si un pic stralucitoare dar nu orbitor de stralucitoare. Poate pentru ca zambetul si ochii ei sclipeau mult mai tare si te atrageau imediat. Imi placea rochia ei mult de tot. Era lunga si simpla dar intr-un fel atragatoare. Ii puteam vedea talia si cum cade pe solduri. Avea in fata un decolteu placut iar sub el un sir din puf dar nu foarte lung. Cam pana putin mai jos de talie. Rochia nu avea bretele subtiri, erau cam de o palma si cva si ii cadeau frumos pe umeri. Parul ei nu era foarte lung dar avea o coafiura din anii 40. Cu acele bucle foarte frumos aranjate. Ii conturau fata atat de perfect. Pana aici nimic anormal . Parea la fel ca ea, numai ca ... Rochia era alba. Era o rochie de mireasa. Era atat de frumoasa. Nu am mai vazut-o de multa vreme. M-as bucura daca si-a gasit iubirea vietii ei. M-as bucura daca ar fii fericita sa devina o persoana statornica. Imi e dor de ea.
O amintire si un vis ce ma pun pe ganduri indiferent ce as face sau la ce m-as gandi.
Un pic din universul meu ati citit si voi .
